DESTUL!

Normaler Preis €7,50

inkl. MwSt.

„Cred că a venit vremea să strigăm: Destul! Așa nu se mai poate!

România a ajuns într-o stare mult prea nenorocită pentru a mai sta nepăsători sau pentru a mai sta pe gânduri. Până când să mai suportăm apăsarea celui rău peste țara noastră? Până când să mai suportăm păcatul, compromisul, promiscuitatea? Cât să mai acceptăm întunericul, falimentul, neputința? Destul am stat deoparte, destul am privit de la distanță, destul am fost doar spectatori, destul ne-am tot căutat scuze, destul ne-am preocupat cu alte lucruri…când Dumnezeu așteatpă ca tocmai noi, cei care cunoaștem Cuvântul Lui și ne încredem în El, „să aprindem lumina” în întunericul din țara noastră!

A ne arăta repulsia și dezaprobarea față de tot ce este rău în țara noastră, nu este de ajuns. A critica și a comenta într-un mod negativ, nu este chemarea noastră. A ne linisti conștiința cu câteva rugăciuni un este suficient.

             Este cazul să ne implicăm până nu este prea târziu, să salvăm țara în care ne-a așezat Dumnezeu, să aducem trezire spirituală în națiunea noastră. Suntem români pentru că așa a vrut Dumnezeu. Suntem români oriunde ne-am duce în lumea asta și orice am face, iar Romînia este țara noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu, chiar dacă am locui acum pe partea cealaltă a globului pământesc.

Nu putem fugi de răspunderea pe care o avem. Dar, dacă pe deasupra suntem și creștini născuți din nou, atunci să știți că avem o responsabilitate în plus înaintea Lui Dumnezeu pentru țara noastră. Domnul vrea să se folosească de noi pentru a aduce speranță compatrioților noștri și pentru a înfăptui imposibilul. Nu putem să tăcem tocmai acum când națiunea noastră trece prin cele mai grele și mai rușinoase momente.

Nu putem să fim ignoranți tocmai acum. Nu putem să fim slabi tocmai acum. Este un lux prea mare pentru noi, pe care nu ni-l putem permite. Este vremea să ne ridicăm prin puterea Duhului Sfânt, să fim tari în credință și să luptăm înaintea Domnului pentru salvarea poporului nostru. Dacă nu noi, atunci cine? Și dacă nu acum, atunci când? Destul!

Numar de pagini: 251